Parcul Est din Cluj este cel mai mare spațiu verzi din oraș propus ca parc sub forma unei arii naturale protejate urbane. Campania SOS Parcul Est datează din 2010, acum parcul fiind în proiectare. Parcul Est a fost propus ca arie naturală protejată pentru că are 50 de specii cuibăritoare, în total peste 100 de specii de păsări, cea mai mare biodiversitate avifaunistică a Clujului, potrivit Societății Ornitologice din România (SOR).

Există mai multe motive importante pentru care acest proiect de conservare și renaturare ar fi benefic atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru comunitatea locală:

Prin transformarea Parcului Est într-o arie naturală urbană, se poate sprijini dezvoltarea unui ecosistem diversificat. Parcul Est e important ca arie naturală protejată în viitor pentru:

a. prezența unor specii de păsări, fie foarte rare pentru Cluj (zona este astfel unică în oraș, pentru că nu le găsim cuibărind decât aici. E singurul loc din oraș unde s-au păstrat habitate de zone umede naturale și fostele mlaștini de la periferia orașului), fie specii protejate la nivel național și european.

b. diversitatea semnificativă comparativ cu restul orașului (luat în medie), fiind prezente 50 de specii cuibăritoare, în total peste 100 de specii de păsări în Parcul Est. Alături de alte câteva zone importante, Parcul Est se află în top în ceea ce privește diversitatea de specii de păsări (un proxy pentru biodiversitate în general și în același timp un indice clar de sănătate a mediului natural). Și de ce nu, a potențialului de a influența calitatea vieții în zonă. În acest sens, vedeți hărțile din Atlasul publicat, cu diversitatea speciilor / pătrate (cu albastru) și cea cu numărul de specii protejate (specii Natura 2000) / pătrat (cu roșu) (via SOR Cluj).

Din prima categorie (specii foarte rare pentru oraș, datorită faptului că zona este unică pentru Cluj) fac parte: corcodel mare, corcodel mic, găinușă de baltă, greușel de stuf, lăcar de mlaștină, lăcar de stuf, lăcar mare, lăcar mic, lișiță, presură de stuf, privighetoare, stârc pitic.

Din a 2-a categorie, specii protejate la nivel național și european, fac parte: ciocănitoarea de grădini, sfrânciocul roșiatic, stârcul pitic.

Parcul viitor ar contribui la conservarea biodiversității în mediul urban și ar crea un refugiu pentru diverse specii, oferind astfel o oază verde la întretăierea cartierelor Gheorgheni, Între Lacuri, Sopor și Someșeni. Mai mult, conservarea și crearea unor coridoare ecologice la Becaș și la cele patru lacuri, plus alte zone mlăștinoase create prin proiectul coordonat de Metapolis, ar facilita migrarea faunei și interacțiunea acesteia cu mediul urban.

Fotografii: Mihai Savu

Parcurile și zonele verzi sunt esențiale pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, iar transformarea Parcului Est într-o arie naturală urbană ar ajuta la reducerea efectului de insulă de căldură urbană.

Plantele și copacii, inclusiv speciile native ce urmează să fie plantate, contribuie la reducerea temperaturilor în zonele urbane prin umbrire și prin procesele de evapotranspirație.

De asemenea, acestea contribuie la absorbția dioxidului de carbon și la îmbunătățirea calității aerului.

O arie naturală urbană oferă locuitorilor un mediu propice pentru activități în aer liber, cum ar fi plimbările, joggingul, ciclismul sau pur și simplu relaxarea în mijlocul naturii.

Sala și terenurile de sport ce urmează să fie create pe spațiul clădirilor fostei pepiniere, contribuie la atractivitatea zonei.

Crearea unor zone verzi mai extinse, conectate la baza Gheorgheni pe Becaș și integrarea grădinii Iulius în viitorul parc prin alei pietonale, poate încuraja oamenii să petreacă mai mult timp în natură, ceea ce are beneficii semnificative pentru sănătatea fizică și mentală a comunității.

O arie naturală urbană poate deveni un loc ideal pentru educație ecologică, mai ales că prin proiect se creează infrastructură pentru observarea păsărilor și deja am creat trasee și am montat panouri legate de biodiversitatea zonei.

Aici, locuitorii pot învăța despre importanța pădurilor urbane ripariene a zonelor umede, protecția mediului, grădinăritul sustenabil la marginea parcului și protejarea resurselor naturale.

Proiectele educaționale și activitățile din parc ar încuraja o mai mare implicare a comunității în protejarea naturii.

Transformarea Parcului Est într-o arie naturală urbană ar aduce multiple beneficii pentru mediu, pentru sănătatea publică, calitatea vieții și coeziunea socială.

Într-un oraș în expansiune imobiliară haotică, crearea de spații verzi durabile și bine întreținute este esențială pentru asigurarea unui mediu de viață echilibrat pentru locuitorii din estul Clujului, parte văduvită de spații verzi în raport cu vestul orașului.

Astfel, Parcul Est ar putea deveni un model de integrare a naturii într-un oraș care nu și-a mărit zestrea de spații verzi, sprijinind atât biodiversitatea, cât și mobilitatea sustenabilă.

Conceptul de amenajare și documentația de urbanism pentru parcul Est poate fi consultat pe site-ul Primăriei: https://files.primariaclujnapoca.ro/2021/11/10/Parcul-Est-11.11.21.pdf

Informații despre campania SOS Parcul Est se găsesc pe pagina de Facebook a campaniei: https://www.facebook.com/sosparculest