Oprirea Demolării Coloniei de Sub Deal, Florești
Către:
Primarul Comunei Florești, Bogdan Pivariu
Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, Emil Boc
Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe
Arhitectul-șef al Județului Cluj, Claudiu Salanță
Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona CHIRIAC
Obiect:
Suspendarea demolării locuințelor din Colonia de sub Deal și aplicarea Legii 151/2019 privind așezările informale
Asociațiile semnatare și persoanele în solidaritate cu cele peste 50 de persoane în risc de evacuare se adresează administrației locale solicitând intervenția legală și umană privind situația comunității din zona Colonia de sub Deal, din imediata apropiere a ghetoului la Someș.
Amintim că zeci de persoane au primit somații în 04.12.2025 ca în 10 zile să își desființeze, în preajma Sărbătorilor de iarnă, lucrările de construcții executate fără autorizație de construire.
Înainte de orice procedură administrativă, se impune aplicarea Legii nr. 151/2019 privind recunoașterea și intervenția în zona locuințelor informale, legislație esențială în procesul de integrare socială, fiscală și urbanistică a unei comunități.
Această lege permite:
– recunoașterea legală a așezării ori oferirea unor alternative decente de locuire;
– acces la utilități (apă, electricitate, canalizare);
– măsuri Housing First pentru prevenirea pierderii locuinței;
– emiterea actelor de identitate necesare angajării și accesului la servicii publice.
Recunoașterea unei așezări informale nu înseamnă tolerarea ilegalității, ci tranziția ei către legalitate și stabilitate administrativă. Demolarea încalcă spiritul legii, transformând vulnerabilitatea în precaritate extremă.
SOLICITĂRI:
1. Suspendarea demolării până la evaluarea legală completă conform Legii 151/2019 prin crearea unui grup de lucru la nivel județean, cu subgrupuri locale, coordonat, potrivit legii, de arhitectul-șef al județului. Implementarea măsurii Housing First și a unui plan de relocare doar acolo unde este necesar.
2. Zona Metropolitană Cluj să își extindă arealul de intervenție la mai multe așezări informale din Cluj pe fonduri locale, naționale, europene, norvegiene etc., pentru a deghetoiza așezările segregate.
3. Comisia Europeană să condiționeze posibilele fonduri europene pentru centură de implementarea unor măsuri sociale și de mediu care nu provoacă pierderi ireparabile unor comunități marginalizate.
Dacă Primăria aplică doar justiția legală (teren = ocupare informală), ajunge să comită o nedreptate socială. Demolarea și evacuările produc sărăcie, excluziune, pierderea accesului la școală, la muncă și la sănătate, iar CEDO consideră acest rezultat nepermis în lipsa măsurilor compensatorii.
Aplicarea strictă a legii fără analiză socială produce evacuări injuste, care amplifică discriminarea locativă și excluderea comunităților vulnerabile. Justiția socială cere intervenție echitabilă, consultare, integrare urbanistică, acces la utilități, prevenirea destrămării familiale și garantarea continuității educaționale.
O comunitate nu se distruge, se reglementează.
CEDO nu interzice evacuările, dar trasează limite clare: ele trebuie să fie ultima soluție, nu prima reacție administrativă.
În Yordanova c. Bulgaria (2012),
Curtea a stabilit patru principii fundamentale care devin obligatorii și pentru România:
Statul trebuie să demonstreze necesitatea evacuării, nu doar legalitatea ei.
Trebuie dovedit caracterul proporțional al măsurii – demolarea nu poate produce un rău mai mare decât cel pe care vrea să-l rezolve.
Evacuarea nu poate fi înfăptuită dacă duce la lipsă de adăpost. Comunitatea afectată trebuie consultată, nu doar notificată.
În Winterstein c. Franța (2013),
Curtea întărește aceleași standarde. Chiar și locuințele informale, în care oamenii trăiesc de 20–30 de ani, sunt protejate de articolul 8 CEDO atunci când constituie acasă, nu construcție ilegală. Statul francez a fost condamnat și devine obligatoriu și pentru Romania tocmai pentru că: nu a analizat impactul demolării asupra comunității, nu a oferit alternative reale, a tratat oamenii ca obstacole urbanistice, nu ca ființe umane.
Așteptăm răspuns în termenul legal.
Cu respect,
În solidaritate cu cele peste 50 de persoane în risc de evacuare injustă:
Societatea Organizată Sustenabil, prin președinte Adi Dohotaru
RomaJust Asociația Juriștilor Romi, prin Eugen Ghiță
Căși Sociale ACUM!, prin George Zamfir

